Sigla cercului de lectura

Sigla cercului de lectura

joi, 27 octombrie 2016

Jurnalul unui început...

     "A fost odată..." așa începe orice poveste. Și întocmai ca într-o poveste, totul a fost minunat: emoții, entuziasm, curiozitate.
     La finele lunii octombrie, "Când toamna și iarna/Coboară-amândouă" (G.Bacovia), a avut loc o primă întâlnire a cercului de lectură "Floare Albastră", într-o atmosferă caldă, relaxantă, lipsită de rigorile orei de curs.
     Ne-am cunoscut "altfel", prin realizarea unei cărți de vizită a cititorului.


Pornind de la Decalogul cititorului, propus de scriitorul francez Daniel Pennac, am avut curajul să "impunem" reguli pentru membrii cercului.

Următorul moment l-am numit "Carte mea de suflet".
Fiecare am notat pe un post-it autorul și titlul cărții preferate, asociindu-i un gust. Am realizat astfel planșa cărților de suflet și am discutat despre asocierile realizate.
                                                   
Câțiva elevi au prezentat cartea preferată pe baza unor repere: 
Ce mi-a plăcut/nu mi-a plăcut la această carte?
Ce m-a făcut să simt și să gândesc?
Cum aș defini printr-un singur cuvânt cartea citită?
Și pentru că "toate acestea/ Trebuiau să poarte un nume", am oferit câteva variante pentru denumirea cercului (Magia lecturii, Pe aripile cărții, Lecturiada celor mici etc.), optând în final pentru 
Floare Albastra. 






vineri, 21 octombrie 2016

Despre noi

     Cercul de lectură "Floare Albastră" se dorește a fi un prilej fericit de a experimenta și un alt tip de lectură: lectura de plăcere.
       
      Noi, elevii cls. a V-a C de la Școala Gimnazială "M.Eminescu" Zalău,  împreună cu doamna profesoară Andreea Purdea, suntem dornici să ne descoperim pe noi înșine prin intermediul literaturii, să ne punem în valoare creativitatea. Ne propunem să vorbim despre cărți, care sunt ca oamenii: pe unele le întâlnești la tot pasul, dar nu-ti produc nicio impresie, le uiți imediat; cu unele te întâlnești de nevoie; sunt altele pe care îți amintești că le-ai iubit, dar nu-ți mai spun nimic și câteva care pur și simplu nu au vrut să te iubească; dar sunt și cărti de care rămâi cumva îndrăgostit, crezi că le-ai uitat și, totuși, le duci atât de tare dorul...sau cărți cărora le-ai presimțit miracolul fără să le fi cunocut vreodată... cărți gata să te iubească...
      Visaăm să rătăcim împreună prin labirintul populat cu lumini, umbre și mistere, cu "ființe de hârtie" cărora vom încerca să le deslușim gândurile, emoțiile, trăirile. 
    Suntem pregătiți să ne luăm zborul pe aripile cărților, să pătrundem în lumea lor minunată, loc în care te invităm și pe tine.                                   
                                                                     
ZBOR PLĂCUT!