An
de an, în luna ianuarie, aducem un omagiu poetului nepereche, Mihai Eminescu,
patronul spiritual al şcolii noastre, lumina lină a sufletului românesc peste
veacuri.
Ne-am simţim și noi ispitiţi să răspundem chemării lui Nichita Stănescu, care ne
îndeamnă
Să ne împrietenim cu Eminescu,
sărutându-i versul,
Iar nu slăvindu-l de neînţeles,
Căci ce-a fost el n-a fost eres
Şi sărutare de pământ îi fuse mersul.
Aşadar, am păşi încet împreună, ca să nu-i călcăm nici
umbra, nici florile de tei, într-un tărâm fabulos, unde se aude mersul cârdului
de cerbi, unde codrul este împărat slăvit, iar izvoarele spun poveşti în timp
ce florile se adună în şezători. Ne-am întors privirea spre stele și luceferi, încercând să descifrăm marile taine ale universului, am ascultat ”mândra glăsuire a pădurii de argint”, am trăit dragostea fără speranță, dar și cea împlinită, am cunoscut îngeri și demoni, împărați și proletari.
Apelând la culoare, unii dintre noi le-am pregătit colegilor o surpiză: creații plastice inspirate din opera eminesciană.
Apoi, ne-am lăsat cuprinși de armonia muzicii ce dă glas unui dor purtat mereu în suflet: dorul de Eminescu.
Iubite poet, îți scriu aceste rânduri în semn de mulțumire pentru faptul că ne-ai împărtășit trăirile tale atât de profunde. M-am regăsit în multe dintre creațiile tale. Vei rămâne mereu în sufletul meu. (Iulia Alexe)
Trec anii... buni sau răi, dulci sau amari... Oare de ce nu ascultă oamenii mesajul tău? Iubirea nu mai este ce a fost... Ca pasărea Phoenix aș vrea să renaști și să readuci iubirea în mijlocul nostru. (Matei)
Poeziile tale sunt asemenea unor amintiri apăsătoare... fiecare gând al tău e asemenea unei petale purtată de vântul nostalgiei printr-o lume nemărginită de sentimente și speranțe (Claudiu)
Mare poet,
Dac-aș avea puterea
Să transced în lumea ta
Și să-ți vorbesc în față,
Ți-aș mulțumi pentru emfatica trăire
Și taina vieții tale pusă pe hârtie.
Eu știu că al tău har
Te va ține pe veci în viață,
Mare poet,
Aceste ultime cuvinte-mi doresc
Să te-nsoțească. (Diana)