Sigla cercului de lectura

Sigla cercului de lectura

marți, 27 februarie 2018

Copilăria...

     Din fericire există  pe lume COPILĂRIA, paradisul tuturor vârstelor, tărâmul celei mai pure sincerităţi, a celei mai depline libertăţi, vârsta fără graniţe, vârsta la care toţi suntem frumoşi şi puri ca o icoană.
     Literatura este scena pe care acest tărâm minunat al copilăriei prinde mereu viaţă, în toată splendoarea farmecului său, cu toate minunile posibile şi imposibile, este modalitatea prin care sentimentele, gândurile şi trăirile maestrului scriitor ajung sub diverse forme la sufletul cititorului, pentru a-l sensibiliza, pentru a- l emoţiona. 
     De la aceasă idee am pornit în activitatea noastră din luna februarie, când ne-am împrătășit impresiile create de lectura unor texte ce au ca protagoniști copii din toate coolțurile lumii: de la Nică a lui Ștefan al Petrei, la Tom Sawyer și Huckelbey Finn, de la Cosette și Gavroche, la Alice și copiii căpitanului Grant.

 
     




















      Aceste opere au devenit pretext pentru o meditație pe tema copilăriei, membrii cercului reușind să surprindă, în paralel, copilăria de ieri cu copilăria de azi.
     



        Am învățat de la acești eroi că această vârstă are farmecul ei, dorindu-ne astfel să rămânem de-a pururi copii, socotind că acest minereu sufletesc e o fărâmă tainică de dragoste, un gând gata să zboare ca o buburuză ţinută în palmă, o năzuinţă, o sclipire de vis, ochi de copil ce se deschid şi privesc uimiţi viaţa – aceasta e cu adevărat copilăria.